... titlul se afla in gandirea noastra...!

,, Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare? "

A fost dragoste la prima vedere intre mine si acest text... nu ii stiu exact radacinile si poate nici nu conteaza acest lucru, insa m-a captivat. La prima vedere ceva sofisticat... O noua examinare..! Ai ocazia sa intri in lumea cuvintelor, sa fii arhitectul universului lor, sa inveti astfel sa le dai viata prin prisma ratiunii umane si a sentimentelor, ce uneori ne ajuta sa ne lasam dusi de val, dar intr-un mod constructiv.
In final....concluzionez ca iubirea nu are limite, ei ii sunt puse doar granite, in aceasta lume... trebuie sa ajungem sa credem ca ,,iubirea este arhitectul universului".... doar asa putem aspira catre cea absoluta! :)

E ciudat acest articol, insa asta mi-a venit sa scriu si nu am ezitat plus ca acest text de mult vroiam sa il pun pe blog... insa imi lipsea starea de spirit necesara ... iar acum o am... adica una melancolica in care simt cum imi curge prin vene iubirea si totusi simt ca ea este doar un ideal la care aspiram cu totii ... dar ea este ca o muza... ceva mirific ce nu putem atinge... este doar ca o halucinatie care ne stimuleaza mereu, dar cu greu se ajunge... la dobandirea ei..! Iar cei care o fac... nu se vor simti fericiti pe deplin pentru ca putini ajung acolo...sa cunoasca iubirea si fiind putini... se vor simti singuri... poate nedreptatiti si de ce nu, poate chiar neiubiti ... adeseori ...!