luni, 9 martie 2009

Anna Karenina...!


Lev Tolstoi… până mai ieri, pentru mine, un autor care nu îmi prezenta interes, asta datorându-se şi faptului că nu am auzit prea multe despre el în jurul meu, dar nici eu nu i-am acordat atenţie. Am luat contact cu lumea acestui romancier rus, atunci când, la ora de limba română ni s-a propus sa ne exprimăm dorinţa pentru a citi o carte, de această dată, care ne-a atras atenţia. Am decis să aleg Anna Karenina.
Înainte să încep să citesc acest roman, care am aflat ulterior câte pagini are (cam 900…), am dorit să mai aflu câte ceva despre scriitorul acestuia. Astfel am pătruns în lumea lui Tolstoi şi am aflat că scria la acest roman în silă, deoarece se temea că lansarea lui nu va avea succes, încurcându-se tot mai mult la reconstituirea atmosferei romanului. El se înspira din tot ceea ce avea în împrejurimi, chiar din propriile lui trăiri, întămplări, pentru a ,,construi” opera. Anna Karenina, este un roman realist, clasic, în a cărui file se conturează şi se împletesc trei aspecte distincte: fresca socială, destinul Annei şi destinul lui Levin. Cine este Anna şi totodată Levin? Acestea din urmă sunt personajele principale ale romanului, dar care au o viaţă paralelă, ei nu ajung să se cunoscă decât în capitolul X. Protagonista este cea care îşi doreşte cu tot dinadinsul să aibă parte de o dragoste absolută, pasională, dar se lasă dusă de val şi tocmai acest lucru îi va aduce un sfârşit tragic. Pe de altă parte Levin, pare a fi pensonajul principal opus Annei, care are parte de acea iubire înfloritoare alături de soţia sa Kitty, cu care va rămâne până la sfârşit. Între aceste două lumi paralele ale protagoniştilor în rol principal, intervine şi descrierea amănunţită a societăţii ruseşti din acele timpuri, care pe cât de detaliată este, cu atât te atrage mai mult. Alţi lectori spun că e plictisitoare, întradevăr sunt unele pasaje care devin astfel însă acestea sunt minoritare.
Anna Karenina, dincolo de opera în sine, mi-a deschis şi alte orizonturi prin care pot să privesc, să analizez o relaţie sentimentală. Mi-a subliniat şi faptul că nu merită să te laşi dus de val, chiar dacă acest val provine din iubire, pentru că în cel mai scurt timp poţi cădea de pe cele mai înalte punţi, unde cu greu poate că ai ajuns. Însă, tinând cont şi de partea optimistă, este bine să înveţi în timp, să-ţi chibzuieşti simţămintele pentru persoana iubită, iar dacă în acestea vei include respectul faţă de cel din ochii tăi, încrederea şi comunicarea, poţi clădi încetul cu încetul, temelia unei poveşti de dragoste de durată!

Un comentariu:

Anonim spunea...

ciao ANCA come vaaaa????... ahahah ti ho trovata.. ora pero' vado a dormire perche' sono stanco anche io, sono stato tutto il giorno al mare a cuocermi al sole... ti aspetto
Alex